Legarea benzilor elastice este partea finală și punctul culminant al asamblării unei prăștii.
După ce am muncit să prelucram cadrul praștiei, să facem rost de elastic pentru benzi și piele pentru buzunarul proiectilelor, acum urmează să împreunăm toate aceste elemente pentru a obține praștia visurilor noastre.
Trebuie să avem în vedere tot timpul că legăturile trebuie să fie ușoare, rezistente și puternice, dar fără să agreseze benzile.
Ca să redau intr-un mod mai clar importanța acestei părți, imaginați-vă aceste legături precum tendoanele corpului nostru, care unesc o parte activă ( mușchiul care generează forța, respectiv benzile elastice în cazul praștiei) cu o structură rigidă (oasele, respectiv cadrul și limba praștiei), pentru a face posibila funcționarea ansamblului ( generarea mișcării care lansează proiectilul).
Dacă învățați principiul de bază, care este foarte simplu, veti putea efectua rapid și ușor reparații sau upgrade-uri ale praștiei.
Să purcedem* la treabă:
Folosim o banda elastica îngustă pentru a lega tubul sau banda de lansare, iar la final blocăm legătura cu ajutoului unui șnur.
1. facem circa cinci înfășurări ferme cu banda tensionată ( se pot face și mai multe desigur )
2. facem un ochi/buclă cu șnurul și îl înfășurăm de două ori cu banda
3. trecem capătul benzii prin ochiul șnurului, apoi tragem șnurul ca să blocăm banda
Pe toată perioada executării operației, degetelele trebuie să preseze permanent banda elastică pentru a o ține sub control. E o deprindere foarte ușoara, pe care trebuie să vi-o dezvoltați prin exercițiu.
Există variații pe aceeați temă, dar principiul este acelasi. Am ales varianta cea mai simplă și sigură, pentru a vă oferi un punct de plecare.
Nu am pațit niciodata să cedeze vreo legătura corect executată în acest fel.
Un alt avantaj este că nu se exercita înțepături, tăieturi sau presiuni exagerate asupra benzilor de tragere, ceea ce le crește durata de viață.
* a purcede( verb popular) = A pleca din locul în care se află; a se pune în mișcare, părăsind locul inițial, a porni, a întreprinde, a începe o acțiune, a proceda, a acționa într-un fel 🙂